Foto de Andre Guerra

Nu mi-au plăcut niciodată etichetele. Roz pentru fete, albastru pentru băieți, păpuși pentru fete, mașini pentru băieți, mama stă acasă, tata lucrează și tot așa. Mi-am propus ca Ilinca să aibă libertatea de a alege orice îi place (și nu îi dăunează, firește), indiferent de etichetele sociale care sunt deja puse.
Am auzit de multe ori adulți, care o priveau cu o mirare deloc ascunsă jucându-se cu mașinuțele în parc, exclamând „vai, dar o fetiță așa frumoasă se joacă cu mașinuțe! Nu, nu, nu e frumos”. M-am abținut să le răspund că singurul lucru care nu e frumos este să îți dai cu părerea neîntrebat, dar asta este altă lecție pe care va trebui să i-o dau copilei mele. Și apoi, atragerea firească spre lucrurile cu adevărat uimitoare, o macara, un excavator, un buldozer, mari, impunătoare, zgomotoase. Păpușa n-a avut nici măcar o șansă. Niciodată.

Putem să renunțăm la stereotipuri?

Și a fost în regulă pentru că, așa cum spuneam, nu mi-au plăcut niciodată etichetele. Dar să o aud din gura unui băiețel cam de vârsta Ilincăi – asta a fost cu adevărat o surpriză. O replică la care nu am știut cum să răspund.
Ne jucam în parc și Ilinca a observat în nisip un excavator micuț, galben. Lângă el, un băiat frumos foc, cu păr lunguț și breton care îi ședea așa bine un pic peste ochii cu gene mari, răsucite, se juca cu o mașină. Ilincăi i-a fost dragă jucăria din nisip și m-a tras de mânecă.
– Mami, spune-i „please” lui băiatul. Ilinca vrea să joace cu excavator. Spune-i tu „pleaaase”. Doamne, cât e de drăgălașă!
Am mers împreună și, cu puțina italiană pe care o știu, l-am rugat să împartă pentru câteva clipe excavatorul cu Ilinca. Mi-a zâmbit fermecător, a fluturat genele răsucite și-a întors capul ca să își ferească pletele din ochi și mi-a zis „doar băieții se joacă cu mașinile”. Mi-a rămas zâmbetul ștampilat pe față și toate cuvintele mi-au alunecat pe gât. Nu am știut ce să îi răspund. Ilinca aștepta cu nerăbdare și mai-mai să fugă să răpească excavatorul. I-am spus că și Ilincăi, deși e fată, îi place să se joace cu mașinile și a răspuns, la fel de nonșalant, că nu e treaba unei fete să se joace cu excavatorul.

Am mulțumit Cerului și tuturor astrelor care s-au aliniat perfect, cumințele, în șir indian, pentru ca Ilinca să nu răbufnească și ne-am îndreptat atenția spre alte locuri de joacă. Dar m-am tot gândit la asta. La cum învățase el, băiatul, să definească în subconștient că fetele nu au puterea de a conduce mașini, de a le rostogoli prin noroi și de a ține viteza în frâu. Mi-a părut atât de rău că Ilinca suferise, chiar și pentru un moment, dar m-am bucurat că nu i-a înțeles explicația. Până la urmă bariera limbii fusese ceva folositor.

Foto de Caroline Hernandez
Deși fragile, fetele trebuie să învețe că sunt și puternice

Și nu e de mirare că stereotipurile au ajuns atât de departe. Până și căutând o imagine pentru articolul ăsta, am dat de fotografii cu fetițe pictând, suflând în păpădii, citind, rotindu-și fustițele, îmbrățișând ursuleți de pluș. Niciuna cu mașini sau rachete sau avioane.

Mă înfurie chestia asta! Pentru că le oferim din start copiilor șanse diferite de dezvoltare intelectuală și emoțională. Un studiu efectuat de cercetători de la University of Nebraska, USA, arată că jucăriile văzute ca potrivite pentru fete încurajează creativitatea, grija și îndemânarea, în timp ce jucăriile „masculine” lucrează pe partea de competiție, agresivitate, construire, sociabilitate și ancorare în realitate. Din punctul meu de vedere, sunt multe, foarte multe variabilele care fac din copii viitori adulți cu frici, dificultăți de atașament emoțional, temători, și așa mai departe. Dar chiar cred că jocul are un rol atât de important în dezvoltarea timpurie a capacităților de care puiuții de om au nevoie ca să crească armonios, în pace și echilibru. Și dacă putem să le oferim un start potrivit oferindu-le jucării diferite, ignorând stereotipurile, de ce să nu o facem?
Imediat ce am ajuns acasă, am strecurat o mașinuță în geantă, o voi lua cu mine mereu, peste tot, exact cum port sticla cu apă.

Copila mea va ști că poate deveni ce vrea, că poate visa până la capătul Universului și că are atâta putere în mâinile ei cât două gogoși, încât ar putea muta munții din loc.

Va ști că este în regulă să respectăm anumite reguli impuse de societate, dar că nu trebuie să cadă în capcana stereotipurilor.

Va ști, când va fi vremea, că este, mai presus de toate, capabilă. Că, în toată fragilitatea ei, este incredibil de puternică.

Va ști, dacă va vrea, să conducă mașini, dar și să facă o pâine atât de bună și moale, cum bunica ar fi mândră să mănânce.

Îmi voi dedica tot timpul și răbdarea să am grijă ca etichetele acestea să nu i se lipsească de suflet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *