Povestea ursului polar

Dacă nu ai citit prima parte, o găsești aici

– Fulg, tu chiar vrei să pleci, oftă vulpoiul.

– Visez la asta și cu ochii deschiși. Dacă țara asta e măcar un pic din cât mi-o imaginez eu, tot aș fi cel mai fericit să o văd.

– Dar, dar, nu mai bine te mai gândești un pic? Drumul va fi anevoios. De când mă știu, nu a fost nimeni care să pornească într-o așa aventură.

Gândul că avea să fie primul în atâția ani care să exploreze de unul singur meleaguri așa îndepărtate, îl sperie puțin pe Fulg. Dar mai pe urmă, gândindu-se mai bine, prinse curaj. Poate chiar avea să fie primul din toată istoria urșilor polari!

– Da, mă furnică teama în stomac, recunosc. Dar mi-ar părea și mai rău să nu încerc, răspunse ursul, cu neastâmpăr în glas. Mă poți ajuta?

Prietenul său oftă lung, ca după un deal lung urcat cu greu, apoi își căută Caietul cu Poveți.

– Tot ce trebuie să știi despre locul în care vrei să mergi este aici, spuse vulpoiul, cu lăbuța îndreptată spre un raft pitit sus, în înaltul peșterii. Acum te rog să mă ajuți să îl iau, e cam sus pentru mine.

– Ufff, și cam greu, se plânse Fulg.

Caietul cu Poveți era de fapt un album fascinant. Mii și mii de pagini scrise în atâtea limbi, cu fotografii alb-negru împrăștiate printre pagini pe ici, pe colo. Ursul luă una și o privi de parcă ar fi văzut o fantomă. Din poză rânjea un om bătrân, o pălărie mare îi acoperea ochii. Se sprijinea de un toiag noduros și la picioarele lui părea să doarmă un câine maaaare, mare cât un urs. Câinele purta la gât o butelcă din lemn sau așa ceva.

– Aaa, văd că l-ai observat pe Marele Maestru. Vezi tu, Fulg, fiecare ținut are un conducător. Unii sunt buni, alții nu foarte. Pământul nostru a fost dintotdeauna liber de orice fel de putere. Ne aveam pe noi și atâta tot, ne-am purtat de grijă atâtea mii de ani. Până într-o zi, când nu a mai fost. Legende vechi spun că unii conducători au devenit prădalnici și au vrut să facă din ținutul nostru, ținutul lor. Vulpoiul vorbea acum cu repeziciunea unui bulgăre de zăpadă care se rostogolește pe munte. Bulgărele devenea tot mai mare pe măsură ce animalul înțelept dezvăluia tot mai mult. Părea că erau secrete pe care tânjea de multă vreme să le spună.

Uite, vezi aici? spuse el, deschizând cu precizie caietul la pagina 1259. Așa arătau invadatorii. Din poză nu se vede prea bine, dar tatăl meu mi i-a descris în detaliu și am imaginea lor vie în fața ochilor așa cum te văd pe tine acum.

– Și Marele Maestru?

– Da, da, Marele Maestru. El este cel care a adus pacea în cele din urmă. A trecut multă vreme de atunci, nimeni nu a mai auzit de el. Sau dacă au fost dintre acei care au auzit, s-au prefăcut că au pietre în urechi. Unele animale spuneau că a îndreptat toiagul spre cer și a plouat câteva zile neobosit, toată zăpada s-a topit și Invadatorii au fost alungați de apele care creșteau. Dar imediat după fuga lor, ploaia s-a schimbat în zăpadă și un ger cum n-a mai fost nicicând a îmbrățișat tot ținutul. Într-o zi și o noapte, zăpada s-a cățărat pe roci și a înghețat, iar apele au rămas prinse sub o gheață groasă. Totul a revenit la normal. Dar, desigur, acestea sunt doar legende.

– Și dacă a fost, totuși, adevărat?

– Oh, nu mai are importanță, Fulg. Sunt doar povești. Pe chipul vulpoiului trecu brusc un nor aproape negru care îi plouă mustățile și îi alungă însuflețirea de la început. Haide să îți arăt drumul spre Țara cu Soare, am o hartă pe aici, pe undeva, spuse în grabă. E cam veche, dar e ultima care s-a scris.

Vulpoiul întinse pe podea o pagină din caiet și puse gheara pe un punct. „Aici suntem noi”. La capătul opus al paginii, prietenul lui Fulg atinse alt punct, dar acesta era înconjurat de alte cercuri mai mici, mai mari. „Aici e Ținutul cu Soare”. Câteva linii șerpuiau între cercuri, pe alocuri se întrerupeau și apoi coteau brusc.

Fulg se uita, de fapt, la un desen care părea făcut de un copil. Puncte, linii, bastonașe.

– Nu înțeleg nimic, Vulpoiule. Cum ar trebui să găsesc eu drumul spre ținut?

– Există un singur mod prin care poți face asta, Fulg, răspunse prietenul său, chicotind pe sub mustăți.

Va continua

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *