Photo by Mike Arney

Definește, te rog, cuvântul „cuminte”. Ce înseamnă pentru tine că un copil este „cuminte” și ce înțelegi prin „obraznic”? Aproape că știu ce îmi vei spune și nu dau vina pe tine. Așa am crescut, asta ni s-a spus, așa reușeau ai noștri să ne țină în frâu ca să poate să muncească o oră, două în plus. Eu am vie imaginea bunicii care îmi spunea, în fiecare iarnă, că nu primesc cadouri dacă nu sunt cuminte. Mă întristam tare, nu știam cu ce greșesc, de ce sunt ideile mele văzute ca niște obrăznicii. De ce mă certa de fiecare dată când voiam să o ajut să cârpească pereții cu lut și de ce mă fugărea când voiam și eu să învârt aluatul de colaci.

Înțeleg că bunica nu avea vreme să mă învețe. Avea răbdare, dar avea și necazuri – și acestea două sunt ca o picătură de ulei într-un pahar cu apă, nu se amestecă, nu se îmbrățișează, pur și simplu nu funcționează împreună. Nu o puteam înțelege pe bunica așa cum o înțeleg acum, motiv pentru care mă supăram de mama focului de fiecare dată când îi spunea mamei că am fost obraznică. Pentru că eu nu fusesem obraznică! Cine a inventat cuvântul asta? Eu eram doar un copil curios care își dorea nespus să ajute, să fie privit cu respect de oamenii mari.

Asta m-a ajutat mult să îmi înțeleg acum copilul, dar, desigur, faptul că îl înțeleg, nu anulează necazurile sufletești pe care le am. Și m-am trezit în aceeași situație ca bunica. În același scenariu în care îmi stă pe limbă același cuvânt. Un cuvânt ca un glonț, mic, dar periculos. Și apoi îmi amintesc cât de slab și neînsemnat se simțea copilul de atunci când lovea glonțul. Și tac. Și mă bucur că Ilinca face „obrăznicii”. Că se cațără pe scaun să stingă becul ca să poate lumina lanterna, să o fluture pe pereți, să se minuneze de umbre. Că împrăștie cuburile de lego pe podea, că golește rafturile bibliotecii de cărți, că întinde plastilina pe globuri, că vrea să guste aluatul și e atât de bucuroasă când ține sucitorul în mâini și îl rotește stângaci. Nu mă bucur foarte tare când înmoaie pensulele în iaurt și „colorează” covorul și canapeaua, dar deja vorbim despre stabilirea limitelor și e un capitol mai delicat.

În orice caz, te rog să nu îi spui copilului tău că e obraznic. Te rog să nu îi spui că Moș Crăciun vine la el doar dacă e „cuminte”. Vreau să cred că am depășit etapa asta și că putem vedea educația cu alți ochi. Și când îți stă cuvântul pe limbă, imaginează-ți cum îi va explica o mamă care nu își permite să îi cumpere copilului cadouri de Crăciun, că la el nu vine Moșul. Cum să îi spună „doar la copiii cuminți aduce daruri, nu și la cei obraznici”. Cum?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *