Carte personalizata pentru Carla

Mai știi sentimentul acela pe care îl aveai când erai copil și făceai felicitări de Ziua Mamei? Câte emoții întrebându-te dacă îi va plăcea și cum o priveai în timp ce o citea? Exact așa mă simt eu când scriu povești personalizate pentru prieteni. Toate cărțile la care lucrez îmi sunt dragi, dar când scriu pentru oameni la care țin, am și mai multe emoții. De asta când Simona, un om taaare drag mie, m-a rugat să scriu o carte pentru fetița ei, Carla, am știut că îmi vor tremura mâinile pe tastatură. Dar am zis „da” și imediat ce mi-a descris-o pe micuța ei năzdrăvană, m-am îndrăgostit!
Carla este un copil crescut foarte frumos, cu suflet bun, îi alină pe ceilalți când îi vede că suferă, are un frățior mai mic și e foarte pricepută la pictat. Simona mi-a mai spus că fetița ei e foarte curioasă și că aude atâtea „de ce-uri” într-o zi, încât nu îi mai face față. M-am amuzat un pic pentru că mi-am imaginat-o pe Ilinca la 6 ani. Simona mi-a mai spus că ar vrea mult ca micuța ei să înțeleagă ce însemnătate are o promisiune, asta chiar și în situațiile de zi cu zi. Apoi, Carlei îi plac tare mult pisicile și bazându-mă pe detaliul acesta, am țesut o poveste pe care fetița a citit-o de multe, multe ori după ce Simona i-a dăruit cartea. M-am bucurat atât de tare când mi-a spus!

Iată, deci, povestea Carlei:

Printre draperii, soarele aruncă raze care o trezesc ușurel pe Carla. Fata se ridică în capul oaselor și privește pe geam. Oh, ce oră o fi? Pare că a dormit cam mult. Carla mijește ochii și își imaginează deja ce haine va purta astăzi. Va îmbrăca fusta de culoarea liliacului și o bluziță vaporoasă galbenă ca soarele, cu o codiță împletită la spate. Sau mai degrabă rochia portocalie? Merge cu mărgeluțele mari din lemn pe care le-a luat mami pentru bebe Carol. Carla chicotește la gândul acesta și decide să se îmbrace cu rochița.

Carte personalizată pentru Carla
Imagine din interiorul cărții

Dar chiar când deschidea dulapul, se auzi un ciocănit la fereastră. Carla fugi curioasă și deschise larg geamul. Dar nu văzu pe nimeni.

– Hmm, ce ciudat. Pot să jur că am auzit pe cineva bocănind la geam, își spuse copila, luând rochița de pe umeraș. Apoi, un alt ciocănit se auzi.

Când Carla se uită a doua oară pe fereastră, aruncă o privire mai atentă spre acoperiș. Dintr-acolo venea o pisicuță cochetă, pășind cu lăbuțele ca un jongler pe sfoară.

– Bună dimineața, Carla! Ce zi frumoasă, nu-i așa? Pisica se opri lângă pervaz și își linse codița. Carla rămase nemișcată preț de câteva secunde. Un pisoi care vorbește? Cine a mai văzut așa ceva?

– Cred că încă visez, nu poate fi adevărat, spuse Carla și închise strâns ochii. Poate așa va dispărea pisica vorbăreață. Dar când îi deschise, pisica era tot acolo.

– Da, știu, un motan care vorbește! Destul de ciudat, rescunosc. Dar sunt adevărat, Carla, doar că mă poți vedea doar tu. Am ieșit dintr-o poveste ca să vin la tine. Motanul începu acum să își lingă lăbuțele. Mmm, mmm, am mers mult pe jos, prin iarbă, nu pot să stau cu lăbuțele murdare, spuse pisoiul când văzu cât de mirată îl privea Carla.

– Nu lăbuțele tale mă preocupă, motanule. Ci tu! Ai ieșit dintr-o poveste, așa cum zici? De ce ai venit chiar la mine? Cum te-ai cățărat tooocmai până la etajul 5?

– Oh, ce fetiță curioasă, nț, nț. Pentru început, vin de foaaarte departe, mi-e foame și mi-e atââât de somn, aș dormi o zi întreagă, se plânse pisoiul vorbăreț, strecurându-se în camera Carlei.

– Prea bine, merg repede în bucătărie, să îți aduc ceva de ronțăit. Stai aici, în patul meu, nu pleca nicăieri. Carla ieși tiptil din cameră, dar dădu nas în nas cu Carol, care se cățăra moșnegește de ușă, cu mânuța întinsă după clanță. „Șșșșt, Carol, nici dacă ai înțelege când ți-aș spune că se ascunde în camera mea, tot nu ai crede. Hai cu mine la bucătărie”, spuse Carla în șoaptă, luându-și fratele de mânuță. Merseră încetișor, în ritmul lui Carol, dar fata se gândea numai la motanul care stătea acum în patul ei. Să îi spună și mamei? Dar dacă doar își imagina? Totuși, nu se simțea deloc bine știind că îi ascunde ceva mamei sale, nu a mai făcut asta niciodată. 

Între timp, motanul se cuibări printre așternuturile fetei, călduțe încă. Așteptase de mult ziua asta, în care avea să o vadă pe Carla fată mare, isteață, puternică și darnică. Ultima oară când o văzu, avea piciorușele cât două mere mici și el se ascundea într-o carte pe care mami i-o citea fetiței. El era un personaj din poveste și Carlei îi plăcu tare mult! Atunci mami îi făcuse o promisiune: „îți promit că atunci când vei mai crește, vei putea să drăgălești pisoiul acesta din carte, care îți place atât de mult!”. Cuvintele mamei s-au împrăștiat prin Univers și s-au amestecat cu praful de stele. Au călătorit prin diferite galaxii până să se întâlnească din nou și să ajungă în povestea potrivită, cea în care sătea pitit motanul vorbăreț. Câțiva ani îi luă pisoiului să o găsească pe Carla, dar, iată, acum era aici.

– Pisoiuleee, pisoiule? Oh, ești încă aici. Am crezut pentru o clipă că doar mi te-am imaginat, zise Carla, închizând repede ușa după ea, cu un pahar cu lapte într-o mână. Nu am găsit altceva mai potrivit pentru tine decât lăptic, l-am încălzit puțin. Carol voia să intre cu mine în cameră, hihi.

– Ai un frățior? Oh, ce multă vreme a trecut.

– Da, îl cheamă Carol, are 1 an și câteva luni. E taaare năzdrăvan. Chiar acum era în fața ușii, hihi.

– E frumos să ai un frate. Noi suntem șapte pisoiași, frați cu toții, dar ne vedem rar, fiecare e într-o poveste diferită.

– Oh, nu mai înțeleg nimic, recunoscu Carla, ușor nedumerită. Despre ce poveste vorbești?

Fragment din cartea personalizată a Carlei
Carla începe să înțeleagă ce importantă este o promisiune

– E normal să nu înțelegi. Când erai micuță tare, mai mică decât Carol acum, mama ta ți-a cumpărat o poveste magică. Printre personaje, eram și eu, și tu chicoteai așa frumos de fiecare dată când mami punea degetul pe desenul cu mine. Uite așa arătam, zise pisoiul, schimonosindu-se într-un mod tare nostim care o făcu pe Carla să râdă. Mami ți-a citit de muuulte ori povestea și odată ți-a promis că într-o bună zi, ne vom întâlni.

– A făcut mama asta?

– Sigur că da, își linse motanul lăbuțele. Oh, încă am iarbă printre gheruțele mele lucioase, ooof!

– Și tu cum ai știut?

– Când cineva face o promisiune, Carla, cuvintele sunt foarte puternice, să știi. Ele străbat cerul, se împrăștie prin Univers și capătă puteri magice. Așa că, oricât timp ar trece, promisiunile nu se sting.

– Hmmm, ca atunci când promit că stau doar 15 minute pe tabletă? adăugă Carla.

– Tabletă? Ce tabletă? De ciocolată? Motanul părea tare încurcat. Carla râse tare.

– Haha, nu, pisoiașule. Tablete, un fel de telefoane, dar mult mai mari. Sunt interesante, poți juca tot felul de joculețe, cu mingiuțe, chiar și cu pisici.

– Sunt pisici ca mine închise în tablete? Acum motănașul părea chiar speriat. Gândul că alte pisici ar putea fi închise, îl făcea tare trist.

– Ah, nu, nu! Sunt, cum să spun, pisici virtuale, nu sunt adevărate. Sunt desenate.

– Dar să știi că și eu am fost desenat la început, pufăi motanul.

– Adevărat?

– Da. La început, acum muuultă vreme, cineva a scris povestea în care apar și eu și apoi m-a desenat. Mi-a schițat cu creionul codița, urechile, lăbuțele, chiar și blănița. Eu cred că am ieșit perfect, zise pisoiul, foarte mândru, sorbind o gură de lapte.

– Da, ești tare simpatic și pufos, fu de acord Carla. Îl cuprinse pe motănel în brațe și acesta începu să toarcă.

– Ce mă bucur că ai venit! Dar spune-mi, ce s-a întâmplat cu ceilalți pisoiași?

– Oh, fiecare dintre ei este personaj într-o poveste diferită. Am fost împreună la început, dar a trebuit să ne despărțim, să facem cât mai mulți copii fericiți.

– Și nu vă mai vedeți niciodată?

– Ah, mmm, nu, din păcate, răspunse motanul cu tristețe. Carla îl cuprinse încă o dată în brațe și apoi spuse entuziasmată.

– Hei, nu fi trist! Am o idee! Ce ar fi dacă am face un desen cu tine și frățiorii tăi? Sunt chiar pricepută la asta, să știi. Uite, am acolo pensulele și acuarela. Carla arătă spre colțul de lângă geam, unde avea o pânză încă albă, parcă aștepta special momentul acesta.

– Ce idee bună! Da, mi-ar plăcea tare! Dar ce muulte jucării ai, Carla, se miră pisicul. Carla avea, într-adevăr, foarte mult jucării, dar și o mulțime de cărți în bibliotecă. Se joacă și Carol cu ele?

– Mmm, uneori, se eschivă fetița.

– Să știi că atunci când eram mici, eu și frații mei împărțeam un ghem de ață și ne jucam împreună. Era tare amuzant să îl rostogolim cu toții. Nu este nimic în neregulă în a împărți, Carla.

Fata rămase pe gânduri. Nu se gândise niciodată la asta, dar poate că motănelul avea dreptate.

– La fel cum este foarte important să ne ținem promisiunile. Noi nu ne-am fi întâlnit niciodată dacă mama ta nu ți-ar fi făcut această promisiune, Carla. A durat mult timp, dar promisiunea este promisiune și trebuie respectată. Atunci Carla roși, căci se întrebă oare de câte ori a făgăduit ceva și nu și-a ținut cuvântul.

Motanul îi spuse apoi că trebuie să se întoarcă în poveste chiar în seara aceea, dar mai aveau destul timp. Carla nu voia ca noul ei prieten să plece fără tabloul pictat de ea, așa că se apucă imediat de treabă. Vorbiră muuult și povestiră tot felul de întâmplări. Carla îi spuse și despre emoțiile din prima zi de școală și pisoiul se arătă tare mândru de ea. Avură timp chiar să coacă o prăjiturică cu morcovi și să citească și câteva dintre poveștile preferate ale Carlei. Dar curând veni și ora de plecare.

– Promit să mă întorc și anul viitor, Carla, tot de ziua ta, îi spuse motănelul șugubăț înainte să iasă pe geam.

– Și acum, să îți spun și cum am reușit să ajung la tine, tocmai la etajul 5, spuse pisoiul râzând. Sunt un foaaarte bun cățărător, dar pe lângă asta, am un prieten bun care mă așteaptă chiar acolo. Motanul arătă cu lăbuța spre un copac din apropiere unde o veveriță îl aștepta.

– Ea este prietena mea Veverița, mult mai puternică decât pare, hehe. Acum, pe curând, draga mea, ne vedem anul viitor!

 Fata îi pupă năsucul și zâmbi, căci știu că pisoiul avea să se țină de cuvânt. Apoi fugi într-un suflet să îi povestească mamei ce i s-a întâmplat!

Vrei altă poveste? Citește-o și pe cea a micuței Lorelai care primește în dar o cutiuță… plină cu magie.

Nu uita, de fiecare dată când cumperi o carte personalizată, încurajezi o mamă-antreprenor. Mă găsești și pe pagina de Facebook: Căsuța Poveștilor.

Sharing is caring!

One Thought on “Motanul din povești ciocănește la fereastra Carlei”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.