Photo by Jared Sluyter

Nu m-am întrebat niciodată dacă viața de cuplu se va schimba după nașterea primului copil, la fel cum nici nu m-am întrebat dacă toți fluturașii din stomac de la început își vor lua zborul vreodată. Am trăit momentul și dragostea a fost întotdeauna suficientă. Nu m-am întrebat, doar am trăit și nu am crezut atunci că îmi vor lipsi până și diminețile leneșe în doi, în care mă trezeam amorțită, culcată pe brațul iubitului meu, nespus de fericită și îndrăgostită. Ce s-a întâmplat cu noi de atunci? De ce nu ne mai privim la fel? De ce nu ne mai vorbim cu dragoste? De ce nu mai avem răbdare unul cu celălalt, de ce ne grăbim mereu să lăsăm un loc gol în suflet, în loc să îl umplem cu mici bucurii?

Cum arata viata de cuplu inainte de copil
Deși mi-e dor de momentele în care eram doar noi doi, viața în trei este muuult mai frumoasă / Toa Heftiba photo

S-a întâmplat copilul, aș spune. De când am devenit părinți, viața de cuplu s-a transformat. NU dau vina pe copilul meu, care s-a născut din iubire, pe care amândoi îl adorăm, pentru schimbările din viețile noastre. Doar că, atunci când din „doi” am devenit „trei”, pentru noi Universul a explodat și acum ne căutăm stelele rătăcite și bucățile de planete, să le lipim la loc. Să ne refacem cerul pe care îl priveam amândoi, care ne știa toate visele.

Ca să fiu 100% sinceră, nu am avut timp să mă gândesc la cât s-a schimbat viața de cuplu până de curând, când ea, copila noastră, s-a cuibărit între noi și ne-a luat de mâini, ne-a privit râzând și ne-a strigat pe nume, pe rând, „mami, tati și Ilinca”. Mi-am dat seama că nu vom mai fi niciodată la fel, că Universul nostru este acum altfel, că milioane de asteroizi se ciocnesc zilnic, stelele rătăcesc neștiutoare, dar, încet, încet, noi planete se vor forma și alte stele vor străluci. Un copil aduce cu sine schimbare și pentru fiecare dintre noi procesul de acomodare poate dura mai mult sau mai puțin. Eu simt că abia acum începem să ne obișnuim, să ne redescoperim. Să ne aruncăm priviri pe furiș, să ne ținem de mână printre picături, să ne îmbrățișăm scurt, să glumim despre una, despre alta. Abia acum începem să înțelegem că atunci când am devenit o familie, o nouă parte din noi s-a născut. Una mai bună, nevinovată și dulce, care ne vrea pe amândoi, împreună. Și au trecut mai bine de doi ani de atunci.

Știu că nu sunt singura care trece prin acest proces pentru că vorbesc constant cu alte mame și, deși avem povești diferite, trăim totuși aceeași poveste. Am vorbit și cu Adela, mama-psiholog, despre noul nostru Univers, despre viața de cuplu după ce devenim părinți, ca să îmi explic toate aceste lucruri, ca să găsesc răspunsuri. M-am simțit atâât de bine după ce mi-a răspuns!

– O femeie se schimbă foarte, foarte mult după prima naștere. Este demonstrat științific și probat pe pielea noastră. Ce se întâmplă mai exact la nivel psihologic cu proaspăta mamă?

Femeia devine mamă, adoptă un nou rol, pe lângă cel de soție/iubită, fiică, soră, devine mamă. Acest rol vine cu multe schimbări la nivel psihologic și fizic. Îmi amintesc primele zile alături de Amelie, eram confuză, îmi era frică și în același timp eram împlinită. Schimbările, în majoritatea cazurilor, ne creează o stare de tensiune. De ce? Pentru că nu am mai trăit acea emoție, experiență până atunci, iar creierul și sufletul nostru au nevoie de timp pentru a se adapta.

Emoțiile trăite ca proaspăt mămică ne influențează acțiunile și relațiile cu ceilalți. Noul rol ne poate face să ne simțim vulnerabile și drept urmare să cerem ajutorul celoralți mai des, sau dimpotrivă, ne putem simți foarte puternice și capabile de orice, iar în acest caz  luăm asupra noastră toate responsabilitățiile. Personal cred că e de dorit să existe un echilibru, iar aceste schimbări să le înțelegem ca fiind normale. Este însă esențial să cerem ajutorul atunci când ne simțit copleșite de situații, emoții.

Suntem probabil de nerecunoscut amândoi după nașterea primului copil, numai că fiecare are parte de aceste schimbari în ritmul lui și în funcție de caracteristicile personale

– Am tot avut discuții cu alte mame, dar este o întrebare pe care mi-am pus-o și eu adesea: de ce partenerii noștri ne reamintesc constant că ne-am schimbat? Știi, clasica replică: „ce mult te-ai schimbat de când a venit copilul, nu te mai recunosc”.

Schimbările sunt de ambele părți atunci când apare în viața noastră un copil. În studiul „The Effect of the Transition to Parenthood on Relationship Quality: An Eight-Year Prospective Study” efectuat de Brian D. Doss (Texas A&M University) și Galena K. Rhoades, Scott M. Stanley, Howard J. Markman (University of Denver) se vorbește despre schimbările suferite de cuplu după apariția primului copil. Schimbările la nivelul funcționării relației sunt diferite la femei și bărbați, mai exact insatisfacția femelilor în ceea ce privește relația tinde să fie mai accentuate în primele luni după naștere pe când bărbații își exprimă acest sentiment mai tarziu, mai exact după 6-15 luni de la apariția bebelușului. Suntem probabil de nerecunoscut amândoi după nașterea primului copil, numai că fiecare are parte de aceste schimbari în ritmul lui și în funcție de caracteristicile personale.

Ce consider importat de menționat este că deși suntem individualități separate, formăm un cuplu de părinți care are noi responsabilități, își concentrează atenția asupra noului membru al familiei și încet, încet neglijează rolul de soț/ție/ iubit/ă,  iar aceast lucru duce în timp la acumularea frustrărilor de ambele părți și relația de cuplu are de suferit.

– Relațiile sunt unice, clar. Dar este un element comun pe care l-am regăsit la mai toate cuplurile cu copii pe care le cunosc: schimbarea. În ce sens se schimbă viața de cuplu după venirea unui copil?

Este foarte important să ne cunoaștem înainte să pornim pe un drum comun, și mai ales pe un drum unde vom fi un exemplu pentru copilul nostru.

Ross Findon photo
Schimbările în viața de cuplu sunt inevitabile și totodată binevenite/ Foto by Ross Findon

Studiile longitudinale care au analizat schimbările survenite asupra relației de cuplu încă din timpul sarcinii, arată faptul că timpul petrecut împreună (ca un cuplu) scade, iar conflictele sunt din ce în ce mai dese. Se pune însă problema dacă aceste schimbări nu ar fi survenit oricum în cuplu (chiar și fără existența unui copil) și aici menționez importanța cunoașterii personale la nivel de cuplu. Este foarte important să ne cunoaștem înainte să pornim pe un drum comun, și mai ales pe un drum unde vom fi un exemplu pentru copilul nostru. Această cunoaștere necesită timp și înțelegere, dar o consider esențială pentru a avea o relație sănătoasă la nivel psihic cu partenerul. În niciun caz nu spun să stăm 10 ani într-o relație pentru a cunoaște persoana de lângă noi, suntem diferiți și evenimentele din viața noastră ne pot face să adoptăm comportamente și atitudini pe care nu le-am fi adoptat în alte cazuri, însă există o „bază” în fiecare dintre noi, o serie de convingeri după care ne ghidăm, norme, valori, ei bine, la ele fac referire, acestea este important să le cunoaștem înainte de a porni împreună într-o relație.

– Cât este de important să avem și timpul „nostru”? Te întreb asta pentru că, de pildă, soțul meu a fost la început foarte panicat și totul se învârtea în jurul copilului. Eu nu mai existam ca femeie și asta m-a făcut să mă simt ușor nesigură. Dar știu și cazuri în care se întâmplă invers. Deci până la urmă revenim la timpul pe care ni-l dedicăm nouă, cei doi oameni care se iubesc și care parcă au uitat ce i-a unit de la început.

Studiile arată faptul că timpul petrecut împreună după nașterea copilului este redus, iar activitățile efectuate alături de partener sunt foarte puține, în concluzie „ne întâlnim” rar cu partenerul și atunci când o facem, discutăm de parcă am fi doi străini.

Timpul petrecut în doi este esențial pentru sănătatea relației, de dorit sa nu neglijăm rolurile de iubit/iubită după venirea bebelușului, de ce? Pentru că fac parte din noi și cu timpul, dacă le ignorăm, ne vom simți frustrați, atât sentimental/psihic cât și sexual.

Din propria experiență pot spune că este o provocare, dar nu este imposibil. Eu îmi amintesc că o adormeam pe Amelie și mă întâlneam cu Alex (soțul) în bucătări,e unde rezistam maximum 30 de minute să mâncăm și să povestim. Dar acele 30 de minute au fost esențiale pentru relația noastră, ne-au ajutat să discutăm despre ceea ce simțim și ce nevoi avem. Comunicarea deschisă cu partenerul este foarte importantă, acceptarea faptului că suntem diferiți, că simțim, acționăm și gândim diferit, aceste lucruri ne ajută foarte mult să ne regăsim ca un cuplu după venirea pe lume a copilului nostru.

Cafeaua dimineata in cuplu
Gesturile mici, precum cafeaua împreună, dimineața devreme, ne unesc tot mai mult/ Taylor Hernandez photo

Timpul pentru noi, ca mame este din nou foarte important, relaționarea cu ale mămici ne ajută să înțelegem că nu suntem singure în acest proces, nu suntem singurele care se simt copleșite în anumite momente. Relaționarea cu prietenele care nu au copiii ajută de asemenea, să abordăm și subiecte care nu țin de copil. Toate aceste lucruri nu sunt deloc dovadă de egoism, cum poate unele mame le-ar percepe, ci ne oferă posibilitatea să evoluăm ca persoană pe toate planurile. Rolul principal este cel de mamă, într-adevăr, însă și celelalte roluri ne definesc, drept urmare nu sunt deloc de neglijat.

– Și într-un final, haide să vorbim despre acceptare. Pentru că asta pare să fie cel mai greu. Să acceptăm că viața noastră nu va mai fi niciodată la fel ca înainte și să ne adaptăm. Ceva „trucuri” pentru ca acceptarea să fie mai ușoară?

„Trucurile” sunt personalizate J  fiecare își cunoaște casa, soțul și relația cel mai bine, iar dacă nu este așa, poate să înceapă să lucreze la asta, discutând deschis cu partenerul sau cerând sfatul uni specialist. Acceptarea este procesul de durată prin care înțelegem că omul din fața noastră (oricine ar fi el) este diferit, simte diferit, gândește și acționează diferit. Acceptarea înseamnă să înțelegem faptul că „acest diferit” ne poate face să zâmbim câteodată, dar ne poate și răni. Acceptarea reciproca vine atunci când persoana de lângă noi înțelege faptul că anumite comportamente ne rănesc și acționează în sensul schimbării. Acceptarea reciprocă într-o relație are loc atunci când conștientizăm ideea că omul de lângă noi nu ne dorește răul, ci doar vrea să fim varianta noastră cea mai bună. Echilibrul este esențial într-o relație la oricare nivel ar fi aceasta.

Ți-a plăcut interviul? Citește și altă conversație cu Adela, despre importanța familiei, despre cum ne formăm ca adulți în sânul familiei și cât de importante sunt modelele pentru noi atunci când suntem mici.

Pe Adela Vulpe, super mama din spatele interviului, o găsiți și pe pagina ei de Facebook.

Adela Vulpe psiholog

 

Sunt Adela, mama lui Amélie de un an jumate şi psiholog de 8 ani. Pe lângă sutele de ore de autocunoaştere dedicate profesie de psiholog, “profesia” de mama a fost şi este în continuare un curs de autocunoaştere pentru mine, m-a ajutat să îmi înțeleg cel mai bine trăirile, comportamentul şi atitudinea, Amélie este un profesor minunat.

Sharing is caring!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.