Femeie butoneaza telefonul gigant

Bună, sunt Cristina și sunt dependenta de telefon.

Mama si copilul tehnologie
Copiii imită gesturile noastre. Grijă la obiceiurile pe care transmiți!

Mami, mami, ici”, mă strigă Ilinca și îmi arată cu degetul spre cutia ei cu jucării. Mesajul e clar: „mami, hai să ne jucăm!”. Mă uit la ea, îi zâmbesc, o pup pe frunte și îi spun că am puțină treabă și vin imediat. Am telefonul în mână și scrollez aiurea, mai dau de un filmuleț amuzant, mai deschid o conversație uitată, mai dau un refresh pe Marketplace. Nici măcar nu îi văd privirea dezamăgită fiicei mele. Nici măcar nu îmi pot dezlipi ochii de pe ecranul rece ca să îi privesc expresia caldă, jucăușă, nerăbdătoare.

Mi se întâmplă atât de des! La fel de des mi se întâmplă să fiu cu ea, dar de fapt… să nu fiu acolo. Ție ți se întâmplă? Ai momente în care nu mai râzi cu copiii tăi, dar ești o explozie de fericire când citești un banc răsuflat pe Facebook? De câte ori îți verifici mail-ul în timp ce micuțul tău îți întinde o jucărie? De câte ori ești prins acolo, în lumea ta virtuală, în timp ce aici, în viața reală, copilul tău are nevoie de mama lui? Eu mi-am pus întrebările astea de prea multe ori și aveam mereu câte un răspuns deștept. Dar niciodată nu aș fi recunoscut că sunt dependenta de telefon. „Mi-a scris o prietenă cu care nu am mai vorbit de mult”, „citesc un articol captivant despre dezvoltarea copiilor”, „caut joburi pe net”, „mă documentez despre propria afacere”, „mi-a scris o mamă care are nevoie de ajutor”. Scuze perfecte, știu. Explicații logice, reale, dar în adâncul sufletului meu, știam că mă amăgesc.

A trebuit să tratez dependenta de telefon

Dependenta de telefon
De multe ori mă prindea miezul nopții cu telefonul în mână

Butonatul telefonului devenise un reflex. Duceam mâna spre telefon la fel cum aș fi încercat să iau un pahar cu apă. Doar că îmi era sete prea des și asta nu îmi făcea deloc bine.
Mi-am dat seama că sunt dependenta de telefon când soțul meu îmi vorbea și eu nu ascultam ce zice. Se întâmplase deja de prea multe ori și am realizat că este o lipsă de respect să continui. Față de el, de Ilinca și de mine, firește.

Tot în contextul ăsta, îi povestisem unei prietene că Ilinca devine agresivă. Nu știam cum să gestionez situația pentru că până de curând, era un copil liniștit. „E o perioadă”, mi-a zis ea. „E o perioadă, o să treacă”, mi-am confirmat. O vreme nu mi-am dat seama, dar, după ce am citit un articol scris de un neurolog exact pe tema expunerii la ecranele „reci”, s-a aprins beculețul. Studii foarte recente arată că partea frontală a cortexutului cerebral, responsabilă de controlul impulsului, este afectată atunci când folosim telefoanele sau jucăm jocuri pe computer. Acestea din urmă au același efect asupra creierului ca drogurile, cresc nivelul de dopamină și devenim hiper activi, resimțim plăcere. Până aici nu sună chiar așa rău, nu? Dar ce ne facem când devenim dependenți? Când tehnologia devine un drog? Când nu putem fi fericiți altfel decât butonând telefoanele sau mâncând snacksuri în fața televizorului? Nu mai sună atât de bine…

Am săpat mai adânc și am aflat ceva și mai îngrijorător: tehnologia îi face pe copii leneși. Nu e o noutate, știu, dar nu mă refer strict la activitatea fizică, mă refer, din nou, la creier. Aparent, comparativ cu cititul unei cărți, când este nevoie de exercițiu de imaginație să vizualizăm ceea ce citim, o acțiune urmărită pe telefon sau tabletă ne servește totul pe tavă. Eu am văzut asta ca pe veșnica dezbatere carte versus film. Și mi-am dat seama unde greșeam. Mi-am dat seama că stă în mâinile mele, la propriu, să îmi ajut copilul.

Primul pas a fost să îmi dezlipesc telefonul de degete, că era lipit acolo cu cel mai puternic superglue. Am mers pe puterea exemplului și a funcționat. Uneori, alteori nu. Sunt nevoită să mai folosesc rețelele de socializare, trebuie să mai schimb mesaje cu mama sau cu prietenii, să mă informez, dar încerc să fac asta când Ilinca nu e în preajmă, când doarme sau când putem face asta împreună. Nu știu dacă a fost o coincidență sau „perioada aia” a trecut deja, dar copilul meu e mai liniștit. Ne jucăm mai mult, ne conectăm mai profund.
Nu îți promit că și la tine va fi la fel, nu știu dacă ai aceeași problemă, dar de când am învățat să mă conectez cu copilul meu, suntem amândoi mai fericiți.

Sharing is caring!

2 Thoughts on “Deconectează-te de pe telefon și conectează-te la copilul tău”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.