Poveste personalizata scrisa pentru irina

Povestea Irinei…. am lucrat la ea cu mare bucurie, fiecare cuvânt a ieșit din mine ca un izvor gata să explodeze spre suprafață. Nicoleta, mama Irinei, mi-a spus despre fetița ei de 3 ani că și-au creat un obicei frumos din a povesti despre stele și constelații. În serile de vară, când nu sunt nori pe cer, cele două povestesc câte-n lună și-n stele despre… ei bine, despre lună și stele. 

„Irinuș corcoduș”, așa îi spun părinții, pentru că este o fetiță „delicată ca o floricică”, așa cum mi-a descris-o mama, tare curioasă și prietenoasă, își dorește mult să devină doctor, să vindece oameni și animale. Mai știam despre Irina că îi plac foarte mult pisicile, așa că am simțit nevoia să apară una în povestea ei, pentru ca bucuria să fie și mai mare. Fetiței îi place să exploreze fiecare baltă de după ploaie și strânge melci cărora le cântă cu vocea ei adorabilă: „mec mec dobobec” – când Nicoleta mi-a scris asta, am râs, deja mi-o imaginam.

M-am documentat despre constelații, am știut imediat ce vreau să scriu. Și a ieșit cărticica „Povești din cer”, care știu că i-a plăcut nespus Irinei. M-a făcut foarte fericită!

Iată povestioara:

 

Un vânt rece de iarnă s-a lăsat seara aceasta. Într-o casă din inima orașului, o fetiță cu părul ca laptele cu cacao se ghemuia sub geam cu o pisicuță de pluș în mână. Micuța Irina era doctorița tuturor jucăriilor din casă și le vindeca până și pe cele ale vecinilor săi. Pisica albă ca spuma de lapte răcise foarte tare și mica Irina îi asculta respirația cu un stetoscop colorat.

Fragment din carte

– Oh, Plușică, nu îmi place cum se aude, trebuie să iei pastile câteva zile până te faci bine. Voi avea eu grijă de tine, să te învelesc noaptea, să te îmbrac mai gros când ieșim afară, da? Irina își pupă pisicuța pe năsucul cât un năsturel și puse stetoscopul la loc. Se opri pentru o clipă în fața geamului, să privească luna care în seara aceea strălucea așa frumos, dodoloață și visătoare. Irina nu-și mai putea lua ochii pe cer.

Încet, încet, pe măsură ce minutele treceau, stelele începură să danseze, de pe haina neagră a universului cădeau puncte luminoase. Părea că un uriaș își scutură mantia de zăpadă. Deodată, Irina văzu doi oameni ținându-se de mână, dansând bucuroși, cu zâmbetele mari și ochii mici. Cântau o melodie pe care fetița nu a mai auzit-o până atunci, dar pe care începuse să o îndrăgească imediat ce o auzi. Oamenii aceia erau uniți de 17 stele, iar Irina le recunoscu imediat pe Pollux și Castor, cele mai strălucitoare. Era o constelație pe care mama i-o arăta adesea, când petreceau ore întregi admirând cerul de noapte.

– Irinuș corcoduș, cerul ascunde multe secrete, obișnuia să îi spună mama uneori, în timp ce desena cu degetele constelații fascinante. Irina voia în momentele acelea să fie astronaut, să plutească în spațiu, să vadă stelele de aproape. Câteodată, simțea că le poate atinge și, dacă își făcea mâinile binoclu, le vedea parcă și mai de aproape.
Zeci de întrebări îi veneau atunci în minte micuței. Oare stelele se îmbolnăvesc? Dacă da, ar putea să le vindece chiar ea? Oare de ce nu ne dor ochii când le privim? Luna vede vreodată Soarele?
– Irina, dragă, ai vrea să ieșim în parc? Vocea mamei o întrerupse pe fată din visare. Irina o prinse pe mama de mână și o aduse lângă ea, la geam.
– Mamă, mă întreb, în spațiu sunt nori?
– Ah, nu, iubito, cu siguranță nu. Dar știi ce găsești în spațiu? Povești!
– Povești?, se miră Irina.
– Da, da. De acolo vin poveștile de noapte bună, poveștile cu final fericit și cele care ne învață tot felul de lucruri.
– Și cea cu vulpița care locuia într-o lume de lucruri stricate tot de acolo vine?
– Da, este și aceea o poveste din cer.
– Și atunci, ce se întâmplă când sunt ploi de stele?
– Ah, acelea sunt povești pe care le citesc copiii. Fiecare stea are povestea ei.

Irina era peste măsură pe fericită de ceea ce auzea. Privi cerul, dar de data asta, îl văzu cu alți ochi. „Povești din cer… ce lucru grozav!”, își spuse micuța, zâmbind.
– Mami, vreau și eu să scriu o poveste. Poate una cu „mec-mec dobobec” sau alta în care să apară și vacanțele noastre la mare, că așa de tare îmi plac! Saaau alta, în care să fiu doctor și să vindec toate animăluțele din lume, și asta mi-ar plăcea.

 

Poți citi altă poveste personalizată aici:

Fetița cu prăjituri în păr

Sharing is caring!

One Thought on “Povești din cer”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.