Banana bread

Tocmai am descoperit cea mai delicioasă și simplă rețetă de banana bread de până acum! Odată cu autodiversificarea Ilincăi, am găsit și o mulțime de variante pentru înlocuirea zahărului ca îndulcitor. Cel mai des folosesc banana, este foarte sănătoasă și dulce și merge cu brio în tot felul de bunătăți precum brioșe, tarte, checuri sau budinci. Primul chec cu banane (mie îmi plac mai mult să îi spun banana bread) l-am făcut când Ilinca avea în jur de 9-10 luni. A ieșit un fel de cărămidă umedă, comestibilă, dar, ce-i drept, nu folosisem niciun fel de agent de afânare pentru că le-am evitat până la prima aniversare a copilului.

A doua încercare a fost ceva mai reușită. Am găsit o altă variantă, am adaptat-o, dar a ieșit, din nou, umedă la interior. Din experiența mea de până acum, știu că mai toate gustările cu banană au cam aceeași consistență, este din cauza fructului în sine, nu pentru că aș fi eșuat eu în vreun fel. Cel mai des mâncăm cu toții biscuiții cu unt de cocos, banane și nucă, care ies la fel de moi. Doar că în mai toate fotografiile de pe Internet, banana bread arăta pufoasă, bine crescută, moale, dar nu avea consistența aceea de gumă cu care eram familiarizată. Ceva nu făceam bine.
Așa că am potrivit gramajele după ochi și am adăugat căpșuni tăvălite prin făină. Și a ieșit fantastică!
Iată cantitățile aproximative din fiecare ingredient, dar reține că la final, consistența aluatului trebuie să fie ca o smântână foaaarte groasă. Mie îmi ieșea până acum prea fluidă, puneam pream puțină făină, de teamă să nu fie nisipoasă la final și să capete gustul acela de aluat crud chiar și după coacere. Așadar, îți prezint prima rețetă de banana bread de care am fost cu adevărat mulțumită!
– 220 grame făină albă
– 1 linguriță praf de vanilie sau o păstaie de vanilie
– 1 linguriță scorțișoară
– 6 grame praf de copt (doar dacă bebe are peste 1 an)
– 1 vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu
– 3 1/2 banane foarte bine coapte
– 5 căpșunele proaspete
– 2 ouă
– 75 grame unt

Bine rumenită pe margini, ca plăcintele bunicii

Cum prepari această rețetă de banana bread:

  • Amesteci toate ingredientele uscate într-un bol micuț. Separat, într-un bol mai mare, pisezi bananele cu o furculiță. Bate cele două ouă bine, bine, de preferat într-un castronel mai mic, apoi amestecă-le cu bananele până se omogenizează. Adaugă untul topit în aceeași compoziție și începe să torni în ploaie amestecul de făină peste cel de banane, ou și unt. Învârte ușurel cu un tel în timp ce plouă cu făină, ca să eviți cocoloașele.
  • Taie cu grijă căpșunile și tăvălește-le printr-o mână de făină. Rețeta originală spune să le încorporezi în aluat, amestecând cu grijă cu o lingură de lemn, ca să nu le strivești. Dar eu am preferat să le adaug la final, după ce am turnat aluatul în tavă. Le-am apăsat un pic cu degetul până ce au fost acoperite pe jumătate de compoziție, se vedeau ca niște suricate roșii care scot capul cu grijă din vizuine.
  • Pune cuptorul la încălzit la 175 grade și pregătește o tavă de copt de formă dreptunghiulară. O ungi cu puțin unt și apoi presori puțină făină pe care o întinzi pe toată suprafața tăvii. Nu se prinde compoziția garantat! Poți folosi și hârtie de copt, dacă îți este mai comod, dar așa mai salvezi un copac, hihi.
  • Toarnă compoziția în tavă și las-o 2, 3 minute la odihnit, apoi introdu tava la cuptor preț de 50 de minute, o oră. Testul cu scobitoarea nu este foarte relevant pentru că oricum compoziția va fi puțin umedă. Am scos-o din cuptor și am observat că marginile sunt puțin rumene, cam cum îi ieșeau bunicii plăcintele. A crescut frumos, iar rezultatul a fost o banana bread de-a dreptul delicioasă, suuuper pufoasă! Nu am simțit deloc nevoia să mai adaug ceva dulce, cu toate că de obicei, când fac brioșe sau tarte pentru Ilinca, eu îmi mai pun o linguriță de miere sau gem de căpșuni.
    Poftă bună!

Sharing is caring!

One Thought on “Prima rețetă de Banana bread cu adevărat reușită!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.