Gandurile lui Vlad-poveste personalizata pentru copii

Gandurile lui Vlad-poveste personalizata pentru copii

El este Vlad, primul personaj schițat de mine, primul băiețel pentru care am scris o povestea personalizată. Ever. Am avut emoții, maaari emoții, el este un băiat activ, aleargă mult, bun la fotbal, la tenis de masă, extrem de curios, atașat de bunici și de tatăl său, alături de care merge la antrenamentele de fotbal și atletism. Foarte importantă pentru Vlad este cifra 8, căci la momentul în care am scris istorioara, mai erau cinci luni până când băiatul avea să împlinească 8 ani, o vârstă interesantă pentru el.
Mama a avut și un mic mesaj pentru Vlad, pe care mi-am dorit să îl inserez în carte. Am gândit povestea inițială altfel, am scris-o ca pentru un câștigător, un copil care prețuiește prietenia, căci mama sa îmi spunea că încă nu se pricepe foarte bine la construit prietenii, ca noi toți de altfel, nu? Dar după ce a dospit câteva zile povestea, am șters-o. Am șters tot. Mi-am dat seama că nu merg în direcția bună, că încerc să influențez o gândire fragedă ce nu are nevoie de intervenții, pentru că am simțit cumva că îl cunosc pe Vlad mai bine de atât, că pot mai mult. Așa că a ieșit povestea personalizată de mai jos, una în care am pus toaaate emoțiile pozitive.

Vlad și-a citit povestea singur, în drumul spre bunici și i-a plăcut tare. A fost cea mai mare bucurie pe care mi-o putea face. Iată povestea:

Prefață

Aceasta este o carte despre gândurile lui Vlad. Gălăgioase, bogate, misterioase, neastâmpărate și colorate. Băiețelul blonduț, cu ochi albaștri, află că visele sale pot deveni realitate cu o singură condiție: să și le dorească foarte, foarte mult. Odată ce descoperă asta, Vlad este purtat prin multe aventuri; și nici măcar nu a împlinit 8 ani.

Capitolul 1

Mintea lui Vlad ascunde multe lucruri uimitoare. Pe zi ce trece el învață tot mai multe și descoperă lucruri tot mai fascinante. Luna trecută, de pildă, a aflat că i-ar lua 87.622 ore ca să înconjoare Pământul pe jos. PE JOS! E ceva fantastic! Dacă ar călători în jurul lumii, i-ar lua pe Sabina și Iustin cu el, prietenii lui cu care merge la atletism și fotbal.

– Cred că ar fi o aventură pe cinste! Am mânca orez cu bețele în China și am călări cămilele în deșert. Ne-am lua la întrecere și am depăși chiar și bicicliștii care fac turul Franței. Haha, am fi precum furnicile, nu am dormi niciodată, se amuză Vlad, pregătindu-și ghetele de fotbal.

Vlad este un foarte bun prieten, își împarte sandvișul cu oricine și e tare curajos. Nu cred că s-ar lupta cu un crocodil, totuși, ar fi prea de tot, dar l-ar călca un pic pe coadă. Și apoi ar fugi, evident. Fuge ca o săgeată, lasă praf în urma lui. Pe lângă asta, stăpănește mingea cu piciorul mai bine decât stăpânesc mulți oameni furculița cu mâna când mănâncă paste. Haha, adică destul de bine. Astăzi, la antrenament, va repeta schemele noi pe care le-a învățat. În timp ce repeta în minte jocul cu mingea, văzu pe sub ușă un bilețel strecurându-se ușor. O umbră trecu repede de tot și băiatul încremeni. Pași ușori se auzeau îndepărtându-se. Vlad a primit o scrisoare, dar de la cine o fi?

Se apropie ușurel de ușă, inima încă îi bătea tare, căci l-a luat pe neașteptate. Probabil cine a făcut asta nu se aștepta ca el să-i surprindă mișcarea. „Dacă voia să fie o surpriză, nu prea i-a ieșit”, râse Vlad în sinea lui.

Luă bilețelul și deschise ușor ușa. Se uită în dreapta, se uită în stânga. Pustiu. Nicio mișcare.

Deschise scrisoarea și o citi cu voce tare:

“Vlad, ai mai împlinit o lună și ai reușit să mai faci un pas către ceea ce îți dorești. Ești un copil minunat și sunt foarte mândră de tine. Îmi doresc să-ți faci prieteni adevărați care să te iubească așa cum ești tu și cu care să împarți minunățiile copilăriei. Toate visele tale să devină realitate!

Pupici de eschimoși!

Mami”

Of, mama. Mereu știe să spună lucrurile potrivite și mereu îl emoționează până la lacrimi. Da, așa e, astăzi este în 8, o zi foarte importantă. Mai sunt 5 luni până în decembrie, a uitat complet! Mama nu a uitat, ce noroc. Vlad fugi repede la calendar și încercui 8 august. Ce puțin mai este!

Foarte vesel, băiatul plecă spre terenul de fotbal. În ziua aceea, simți că o putere nevăzută îi suflă curaj în gene. Se descurcă minunat la antrenament, exersă noile mișcări, mingea îi asculta fiecare ordin, de parcă el era Aladin, și mingea era duhul din lampă.

– Băieți, alinierea, strigă antrenorul. Propun să facem o întrecere la final de zi, să vedem cine a mâncat bine astăzi. Toți băieții râseră în cor. Vlad făcu un sprint și se așeză lângă Iustin. Își făcură cu ochiul și se pregătiră de start.

Toți își doreau să câștige! Vlad simțea fluturi în stomac, fiecare competiție, oricât de mică, îi cauza un val de emoții, dar se stăpânea destul de bine. Vlad își lega șireturile de la papuci când  tatăl său îl salută de pe margine. Băiatul ridică privirea din pământ pentru o clipă și în momentul acela, se auzi fluierul de start. Pierdu câteva secunde prețioase, dar îi ajunse repede din urmă pe băieți. Nu se aștepta ca în clipa următoare să se împiedice și să de prăbușească la pământ! O fi fost cu capul în nori? Vlad era mereu foarte concentrat. Încercând să se ridice, observă șiretul desfăcut la unul dintre papuci. Sigur a uitat să îl lege când a ridicat privirea. „Of, ce uituc sunt! Ce julitură am la genunchi… băieții sunt deja departe, papucul ăsta mi s-a dezlipit, ce mă fac?” se întrebă Vlad încercând să se ridice. Privind în jur, cineva îl bătuse pe umeri și băiatul se întoarse surprins.

– Te-am văzut din spate când ai căzut, cred că a fost destul de dureros. Și papucul ți s-a dezlipit, cât ghinion! Iustin îl bătu pe umăr și îl ajută să se ridice.

– Da, m-am împiedicat, of! Cursa asta e ca și pierdută, răspunse Vlad, strângând pumnii.

– Hai că nu e chiar o tragedie. Hai să vedem ce e cu genunchiul tău, arată destul de urât. Șchiopătând, Vlad se sprijini de prietenul său și se retrase de pe teren. Tata ajunse într-o clipă și medicul fugi după el. Uitându-se la picior, dădu din cap a supărare.

– Vlad, ai o entorsă destul de urâtă. Cred că va trebui să iei o pauză de o săptămână, să te refaci, îi spuse doctorul echipei. Vestea îi căzu lui Vlad ca o un ghiveci cu flori în cap, de la balcon. Nu simți niciodată cum e să îți cadă un ghiveci fix în moalele capului, dar sigur ăsta era sentimentul.

– Hai, campionule, de ajuns pentru astăzi, îi spuse tatăl cu blândețe.

– Dar, tată, să lipsesc o săptămână?

– Și încă una, să te refaci după accidentare, îl atenționă antrenorul.

Două săptămâni de repaus. Două săptămâni fără fotbal și atletism. Cine a născocit ideea de coșmar, sigur asta a avut în minte, căci Vlad simțea că trăiește un coșmar.

– Vlăduț, e în regulă, vom petrece timpul altfel. Vom citi, ne vom gândi la noi strategii în jocul tău, chiar și cu gândul poți ajunge departe, să știi.

– Una e să te gândești și alta e chiar să faci, tată, spuse Vlad bosumflat.

– Ba să știi că totul pornește de aici, îi răspunse tatăl, lovind ușor tâmpla cu degetul. Totul pornește din mintea ta.

Capitolul 2

Pic, pic, pic. O picătură, două, trei. Vlad număra stropii de ploaie care se loveau de fereastra lui și se prelingeau repede ca lacrimile pe obraji. Erau deja trei zile de când stătea în casă și genunchiul parcă îl durea tot mai tare. O furtună se stârnise de câteva ore și Vlad și-ar fi dorit să fie oriunde altundeva, numai nu în camera lui.

„Dacă aș avea superputeri, aș face ca tot anul să fie doar vară și iarnă. O lună cu soare, o lună cu ninsoare, ar fi chiar tare!”, se gândi băiatul. Treizeci de zile să alerge prin nisip, celelalte 31 prin zăpadă, wow! Mai tare decât asta ar fi doar dacă ar ploua cu mâncare. Vlad închise ochii și spuse cu voce tare:

„Aș vrea să plouă cu frișcă, brioșe și cireșe! N-aș refuza nici o friptură bună, caldă, cum face mama la cuptor, myum”! Băiatul râse tare și parcă i se făcuse puțin foame. Se ridică din pat ușor, cu gândul să meargă la bucătărie, când auzi un zgomot în geam. Parcă aruncase cineva cu o piatră.

– Ce-o mai fi și asta? Vlad se întoarse către fereastră și auzi un alt zgomot. Apoi încă unul și încă unul. Când văzu cireșe și bucăți de brioșe ciocnindu-se în sticlă, Vlad își frecă ochii de uimire. Așa ceva nu era posibil!

– Plouă cu mâncare! Plouă cu mâncareeeee?!

În locul picăturilor de apă, bulgărași de frișcă se prelingeau pe geam și Vlad deschise fereastra ca să se înfrupte direct de pe sticlă. O brioșă cădea tocmai atunci din cer, Vlad o prinse, o trecu prin puțină frișcă pufoasă și o înfulecă cu poftă. Întinse mâinile și în palme îi cădeau acum cireșe, apoi căscă gura mare și bobițele roșii îi umplură direct obrajii. Autoservire din cer! Haha! Vlad mâncă și mâncă, nu îi venea să creadă. Norul plin cu bunătăți se pierduse în zare și devenise din ce în ce mai mic până ce dispăru de tot. Exact atunci Vlad auzi ușa deschizându-se și tatăl lui apăru în prag.

– Hei, hei, curajosule, dă-te jos de pe pervaz! Plănuiești cumva vreo evadare?

– Tată, n-o să îți vină să crezi! Uite, acolo sus! Tatăl său privi spre nori, dar nu văzu nimic ieșit din comun. Geamul era curat, nimic nu arăta că în urmă cu câteva zeci de secunde, acolo fusese un ospăț pe cinste.

Vlad își dădu seama imediat că doar el își poate controla dorințele și că nimeni altcineva nu vede același lucru. Asta nu îl deranja deloc, ba chiar îl amuza. Își imagină o pălărie de cowboy pe capul tatălui său și izbucni în râs când pălăria răsări de nicăieri.

– Ce e așa amuzant? întrebă tatăl ridicând o sprânceană.

– Ah, nu, mi-am amintit de ceva nostim, răspunse băiatul. Vlad hotărî să țină secretul. Acum înțelesese ce voia tatăl său să spună în ziua când s-a accidentat. „Totul pornește din mintea ta…”. Nimic mai adevărat. Acum Vlad era curios să vadă până unde putea ajunge imaginația lui și câte dintre gândurile sale aveau să devină reale.

Capitolul 3

Imediat ce tatăl său ieși din cameră, Vlad se întinse pe pat și ținti tavanul cu privirea. Se concentră puțin și își imagină o savană din Africa. Ziua devenise mai senină și însorită. Putea auzi zgomotele sălbatice ale animalelor de savană. Un elefant își stropea puiul cu apă, o zebră își chema perechea, un ghepard țâșni dintr-un tufiș uscat. Un ghepard țâșni dintr-un tufiș?!? Îi luă câteva secunde să realizeze că se afla exact în fața lui și că dacă ar mai fi zăbovit încă pe atât, ar fi fost masa de prânz a felinei. Așa că sprintă și o luă la fugă cât îl ținură picioarele. Un ghepard poate atinge și 105 km/h, adică viteza cu care conduce mama pe autostradă, adică destul de mult! Își întoarse privirea pentru o fracțiune de secundă, dar ghepardul era departe, deși încă îl urmărea. Vlad luă o gură mare de aer și sprintă din nou. A depășit un ghepard! A reușit să depășească mamiferul cel mai rapid de pe Terra. Abia aștepta să îi povestească lui Iustin! Poate totuși era mai bine să nu îi spună… cu toate că nu se simțea confortabil nici să îi ascundă secretul tatălui său, căruia îi spunea mereu totul. Tata era pentru el ca un copac cu rădăcini adânci, un sprijin puternic care nu se clatină nici la furtunile cele mai mari.

Scufundat în gânduri, Vlad încetini viteza. La doi pași de el, ghepardul se aruncă asupra lui, dar Vlad strigă cât putu de tare! „Aș vrea să intru într-un tuneeeel” și simți cum este înșfăcat de sub ghearele felinei. Îi văzu colții ca două pumnale proaspăt ascuțite, dar fu tras în tunel. Simțea cum fiecare os și fiecare fibră din corpul său se unduiește într-o spirală fără fund. Călătoria nu dură nici o secundă, dar lui Vlad i se păru că trecură zece ani pierduți în tunel.

Zbam! se trezi în camera lui, aruncat pe podea. Îl durea tot corpul, mai ales genunchiul. Ciudat, dar când fugi de ghepard, nu simți nicio durere. Era liniște în casă și luna arunca lumini bizare pe geam. Vlad avea senzatia că umbra dulapului său va prinde viață și îl va înghiți. Dar era doar imaginația lui care îi juca feste. Doar el știa că umbra este proiecția bidimensională a dulapului care împiedică lumina să pătrundă. Și totuși, umbra devenea tot mai mare, și mai mare, și mai mare până ce îl îmbrăcă cu o mantie lungă și neagră. Vlad simțea că e un fel de vrăjitor și îl pufni râsul. „Acum, să fie dimineața din nou”, spuse el, ridicând o baghetă imaginară. Vlad începuse să râdă, dar într-o clipă, soarele răsări, și deja lui Vlad nu i se mai părea amuzant. Oftă și își spuse că „gândurile mele sunt mai puternice decât mă așteptam. Într-un fel, simt că pierd controlul. Cred că dintre toate lucrurile pe care mi le-aș putea dori, cel mai tare vreau să fiu sănătos și să mă întorc pe terenul de fotbal, cu prietenii mei”. Nici nu își termină bine șirul gândurilor, că mama răsări pe ușă.

– Vlăduț, mamaie Nuțica și tataie Dode au venit pe la noi, abia așteaptă să te vadă!

– Vlad, mama, o corectă băiatul.

– Oh, iartă-mă, încă mi se pare incredibil că mai este așa puțin și împlinești opt ani.

– Fără lacrimi, te rog, o oprise Vlad, râzând.

– Vlaaad, hai, facem un tenis de masă? Te simți în stare? Îl auzi pe tataie strigând, cu vocea lui jucăușă de bunic din povești.

Ți-a plăcut povestea? Citește și Lorelai și cutiuța cu magie

 

Sharing is caring!

5 Thoughts on “Gândurile lui Vlad”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.