Oboseala la mame
Oboseala la mame
Mamele, în special cele care sunt la primul copil, simt mai acut efectele lipsei somnului

Toată treaba asta cu super puterile de mamă mi-a ajuns până la os. Adică încep să tai literă cu literă, super puteri, super puteri, super puteri, până rămân fără. Fără puteri. Sleită. Extenuată. You got the picture. Când cineva îmi spune că fac o treabă extraordinară, că arăt grozav, îmi vine să-mi pun toate lucrurile într-o valiză și să iau primul tren spre oriunde. Dar apoi îmi amintesc că nu mai am ce pune în geamantan, că lucrurile mele sunt de fapt lucrurile copilului, că nu mi-am mai cumpărat în ultima vreme decât cărți pe care oricum nu apuc să le termin pentru că, ghici ce? Exact. Nu am timp! (Hai că mi-am cumpărat o rochie cu flori, aș minți).

Dar am timp să fiu o caracatiță, să îmi lungesc tentaculele în fiecare colț al casei, podeaua să fie curată, mâncarea făcută, hainele curate, lenjeria de pat schimbată, facturile plătite, vasele spălate, toate lucrurile la locul lor (mooor încet când le văd aruncate peste tot). Și astea sunt pe locul doi. Pentru că pe primul loc e copilul. Copilul în stânga, copilul în dreapta, când dorm, când mă trezesc, când gătesc, când ies afară, când merg la budă, când (nu) citesc, când scriu, când (nu prea apuc să) mănânc, când gândesc, când, când, când.

Vai, tu, mamă egoistă ce ești, păi cum ai vrea să fie? Ai uitat că timpul tău nu mai e al tău? Oare ai uitat că acum o altă viață depinde de a ta? Că vei avea mereu două mânuțe care să ți se agațe de fustă, să se ceară în brațe? Adică tu vrei să respiri? Ceee? Vrei să bei o cafea în liniște, într-o cafenea, singură, și să râzi în sinea ta de cum se îmbracă restul fetelor care NU sunt mame?!? Hahaha! Keep dreaming. Ia-ți adio. Pa și pusi. Acum ești aici, veșnic în pijamale și miroși a lapte reurgitat. Nici măcar imaginea cu super-mama-caracatiță, cu cinșpe brațe care muncesc separat (vezi imaginea articolului ca să știi despre ce vorbesc) nu te motivează. Pentru că tu nu vrei să dai cu aspiratorul, să faci brioșe, să schimbi un copil, să îl legeni pe altul, să tunzi iarba, să ștergi praful, să împăturești haine. Nu, nu. Tu vrei un singur lucru. Să DORMI! I feel you, sister.

Cu ocazia asta mi-am amintit ce zmeu mă credeam în facultate când nu dormeam cu zilele și mă îndopam cu suc negru ca să termin licența. Mare greșeală. Mamă, dacă aș fi știut ce mă așteaptă, jur că aș fi dormit și la cursuri, aș fi dormit pe stradă, în autobuz, la coadă la covrigărie, aș fi luat o pernă cu mine peste tot.

Cum te afectează lipsa somnului

Privarea de somn nu e o joacă. Nu e ceva cu care să te mândrești la întâlnirile dintre mame. Nu e un concurs! Știu mame cărora le este rușine să spună că pruncii lor chiar DORM noaptea și că ele chiar reușesc să închidă ochii patru ore consecutiv. De ce? Pentru că asta ar însemna că nu-s suficient de buni părinți. Faptul că nu se trezesc încercănate și că inhalează vaporii de cafea ca pe niște droguri este rușinos în sine. Ceva nu faci bine. Ceva lipsește. Nu se poate că TU să dormi! Trebuie să stai trează. Trebuie să legeni copilul, să îl plimbi prin toate camerele, să pleci cu mașina la 3 dimineața pentru că doar așa reușește să ațipească. Lipsa somnului a devenit un fel de simbol al vieții de părinte. Și da, este adevărat, dar doar pe jumătate. Nu este o regulă, cu toate că în cazul meu cam așa a fost. Somnul bebelusului meu a fost oarecum liniștit în primele șase, șapte luni. Spun „oarecum” pentru că au fost și nopți agitate, nopți lungi, interminabile, nopți grele. Mai ales cele din spital, în care mi s-a interzis să alăptez pruncul. Dureroase amintiri. (Am scris aici despre experiența noastră de la Pediatrie).

Privarea de somn are consecințe, și ideal ar fi să profiți de fiecare somn al bebelușului ca să îți odihnești și tu sinapsele. Printre efectele secundare se numără încetinirea procesului cognitiv (deci ești mai lentă în mișcări, nu mai ești atât de atentă, nu te mai poți concentra la fel de eficient etc.), începi să uiți lucruri. Să mai spun de libido scăzut? Nu mai spun.

Știu, e greu să pui capul pe pernă când sunt atâtea lucruri de făcut. Și vei vrea să mă îmbrățișezi entru ce urmează să îți spun: nu va fi mereu așa. Vor veni și zile mai bune. Zile în care lipsa somnului va fi o amintire. Nu o spun eu. O spun toate mamele din lume care au fost exact cum suntem noi două acum: extenuate, suferinde de oboseală cronică. Dar știi ceva? Când te uiți în ochii curioși ai copilului tău, așa-i că merită efortul?

 

Sharing is caring!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.