Ce este fericirea

Ce este fericirea

„Există Dumnezeu?”, „ce este fericirea?”, „ce mâncăm la prânz?”, iată câteva întrebări la care este aproape imposibil să găsim un răspuns satisfăcător. Sunt greu de cuprins cu puterea minții posibilitățile nelimitate de replici care pot fi date. Bunăoară, dacă am întreba fiecare adult de pe planetă dacă există Dumnezeu, am primi câte un răspuns diferit, fiecare la fel de adevărat. Pentru că adevărul îl păstrăm în suflet și ne-ar cuprinde rușinea și ni s-ar înroșesc urechile dacă am spune exact ce simțim.

– Păi, nu, eu cred în teoria Big Bang, tot un soi de Dumnezeu.

– Teoria cui, mamă? Ce spui, că n-aud bine cu urechea stângă, ar răspunde bunica. Așa că pleci capul și spui un Doamne-ajută, faci cruciță și zici că da, cum să nu, există Dumnezeu, e cel care a făcut tot ce ne înconjoară. Dar am deviat.
Vorbeam despre ce înseamnă fericirea. Vama Veche zice că „fericirea-i o sticlă de vin, e cerul senin într-o zi în care ai hotărât să alergi pe câmp”. Dar eu nu prea cred, sincer.
Revenind, psihologul Irina Stoica mi-a spus recent, într-un interviu la care am lucrat, că este imposibil să vorbim despre gradul de fericire al oamenilor.  Irina Stoica:

„Fericirea nu are o definiție fixă nici măcar pentru aceeași persoană. Conceptul suferă transformări în funcție de etapa în care se află individul. Dar în cazul mamelor putem vorbi despre noțiunea de „împlinire”, pentru că e un sentiment pe care multe dintre noi nu l-am experimentat înainte de copii și este unul extraordinar”.

Deci ce este fericirea?

Dar eu cred că am descoperit definiția fericirii. Și vă spun și vouă că e foarte simplu, dar că nu oricine o poate atinge. De multe ori o vezi pe stradă, treci pe lângă ea, o admiri, îți spui „ce tare! Câtă fericire!”. Și ai vrea ca și ție să ți se citească pe față. Doar că tu nu ești mamă.
Pentru că eu chiar cred că doar o mamă atinge nivelul acela de fericire pe care majoritatea îl citește doar în cărți, despre care scriu psihologii în cărți motivaționale, pe care oamenii de știință nu îl pot explica.

Eu cred că fericirea este în mirosul de bebeluș, în primul lui cuvânt, în emoția primei căzături. Când își întinde mâinile dolofane să te cuprindă, când se mâzgâlește cu iaurt și când îți face cu ochiul. Când cere mâncare, când își exersează mișcările de dans și când nu vrea decât la „mama”.  Când îi citești povești sau îl adormi pe brațe, atunci ești tu fericită. Atunci știi că n-ai mai cunoscut nimic asemănător, că nici măcar când ai văzut pentru prima dată marea nu ai simțit atât de puternic nevoia să râzi, să te învârți într-un picior, să sari în bălți fără să-ți pese că te murdărești. Pentru că bebelușul tău te face fericită! Și asta, domnilor, da, a fost o afirmație sexistă. Fără urmă de misandrie, mă rog.

 

 

Sharing is caring!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.